duscuvorba

pricini de vorba

Diletantism si bune intentii la Rosia Montana

Un titlu pompos al ziarului Faclia din Cluj anunta ieri victorios ca „UBB se dezice de Roşia Montană Gold Corporation„. Asadar, „Universitatea Babeş-Bolyai, facultăţile, catedrele, unităţile de cercetare şi personalităţile ei ştiinţifice nu întreţin cooperări cu Roşia Montană Gold Corporation şi nu autorizează vreo folosire a numelui sau siglei unităţilor şi personalităţilor menţionate de către corporaţie, conform unei Hotărîri din 1 aprilie a Consiliului de Administraţie al universităţii.” Rautacios fiind, as putea spune ca este aiurea ca a ajuns lumea academica de la noi pana aici, adica sa interzica in mod explicit acest tip de practica. Nu cred ca este in regula, vreau sa spun ca logica a dialogului si a dezbaterii, ca expertiza acedemica a UBB sa nu fie nicidecum regasita in „controversa publică privind Roşia Montană”. Dar daca stai frumos deoparte poti fi la adapost in vremuri de „controversa”.

Pe de alta parte insa, din Monitorul de Alba aflam ca Rosia Montana este un model pentru arheologia romaneasca. Asta pentru ca „Arheologii si expertii care au sustinut comunicari pe marginea rapoartelor de sapaturi (la congres) au aratat ca programul, initiat de Ministerul Culturii in 2001 si finantat de RMGC (…) a reprezentat un cistig indiscutabil pentru arheologia nationala.” Mai mult, „academicianul Alexandru Vulpe, seful Sectiei de arheologie si stiinte istorice a Academiei Romane, membru al Grupului de Monitorizare, a declarat ca dezvoltarea economica a zonei, pe linga efectele negative inerente, prezinta efecte pozitive indiscutabile in planul cercetarilor arheologice, al conservarii si restaurarii patrimoniului cultural.” Iar de aici incolo lucrurile devin si mai interesante pentru ca prorectorul UBB, prof. univ. dr. Pompei Cocean declara tot in ziarul Faclia din Cluj ca Exploatarea minereurilor preţioase la Roşia Montană va distruge un monument unic al civilizaţiei umane. Dar la Rosia Montana se mai intampla si lucruri bune, pentru ca primarul Eugen Furdui a anuntat ca de la 1 aprilie „cetatenii din comuna Rosia Montana beneficiaza de transport gratuit la pietele si tirgurile din Abrud si Cimpeni în zilele de simbata si luni a fiecarei saptamini.” Dar si pentru ca Elevi rromi din Daroaia, sunt olimpici nationali (aflam din Monitorul de Alba). Aha, deci Faclia din Cluj nu sprijina proiectul RMGC, in vreme ce Monitorul de Alba da.

Noul consilier al RMGC pe probleme de strategie si sustenabilitate, Sebastian Winklerne lamureste tot in Monitorul de Alba ca „La Rosia Montana putem curata mediul de poluarea generata de exploatarile anterioare dezvoltind in acelasi timp un proiect minier modern si aplicind tehnologii cu un impact redus asupra mediului. Intrebarea este cind. Mai asteptam pina cind aproape toti oamenii vor parasi regiunea fiindca nu au alternative de a-si cistiga existenta? Daca ne uitam la pretul aurului, pe pietele internationale exista cerere foarte mare. Factorii externi imping acest proiect spre o concretizare in viitorul apropiat”. Mai clar de atat cu mare greutate se poate explica ce si cum se intampla acolo.

In tot acest timp, Roşia Montană Gold
Corporation este partener al
conferinţei naţionale „Viaţă cotidiană, familie, alimentaţie şi populaţie în secolele XVIII-XXI” desfasurata la Cluj-Napoca, la care au participa studenţi de la nivel licenţă, masterat şi doctorat din facultăţile din Cluj-Napoca, Sibiu si Iaşi. Tot RMGC sprijina performanta
pentru ca este de la 1 martie 2011 partener oficial al echipei CFR 1907 Cluj. Sergiu Nistor, secretarul Comisiei Naţionale pentru UNESCO, este convins că singura soluţie pentru localitatea din Alba este includerea acesteia pe lista Patrimoniului Mondial.

Partidul Verde isi exprima indignarea fata de de sprijinul pe care PER si Clubul Ecologist Român (un fel de Green Peace românesc potrivit celor spuse de presedinte clubului, academicianul Răzvan Theodorescu) îl acordă necondiţionat companiei RMGC. De pe Alex Imreh blog aflam ca Lucian Matei, directorul departamentului oamenilor de știință al Partidul Ecologist Român, a declarat ca „PER și Clubul Ecologist Român sunt aliați de nădejde ai proiectului Roșia Montană Gold Corporation.”. Cam asa arata povestea.

Ce am inteles pana acum: RMGC are o strategie de PR, opozantii proiectului nu au auzit de asa ceva; abordarea pragmatica a celor de la RMGC (sponsorizari, burse, conferinte, sprijinul unor proiecte generate de partide politice si ONG-uri samd) poate avea castig de cauza pentru ca noi toti suntem/parem a fi orientati spre obiective pe termen scurt (iar pe acestea a inteles ca este cazul sa le indeplineasca imediat RMGC); opozantii proiectului nu (prea) au avut pana acum o abordare coerenta/logica (in afara de „nu suntem de acord”), iar rezultatul este vizibil cu ochiul liber – proiectul RMGC se misca. Nu este vorba numai despre lipsa de resurse, este si orgoliu, incapatanare ori entuziasm de gloata – cu astea insa este mai greu sa construiesti ceva durabil.

In ceea ce priveste proiectul RMGC sa vedem cam ce eficienta a avut strategia de PR (denumire generica fireste): miscarea ecologista este impartita intre sustinatori si protestatari; lumea academica este divizata; ONG-urile la fel; mass-media asisderea; partidele politice sunt divizate; comunitatea locala este si ea impartita. Guvernul nu face aproape nimic pentru comunitatea locala de la Rosia, dupa cum nu face nici pentru lamurirea acestei probleme – dar este evident pe cine va avantaja continua degradare a zonei. Mai ca-ti vine sa spui ca numai datorita UDMR-ului si Ungariei proiectul nu a fost inca demarat… Dar nu-i bai, pentru ca UBB se dezice de Roşia Montană Gold Corporation… Acum sunt mai linistit. Io zic numa ca ar cam fi cazul ca cineva sa-i ajute cu strategia de PR si pe opozantii proiectului, asta asa, ca sa mai echilibram jocul. Ce parere aveti?


 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: