duscuvorba

pricini de vorba

Exemple de propaganda si prostie crasa

Viscolul de februarie ne-a adus si bune si rele: un nou suflu civic, un nou guvern cocotat pe un munte de zapada „care pe alocuri depaseste chiar si 5-6 metri” (citat din buletinele televiziunilor de stiri – oricare, sunt cam la fel toate). In aceasta luna am avut de-a face cu cel putin doua calamitati: prima este actiunea administratiei publice de la noi (in egala masura locala si centrala), iar cea de-a doua este adusa de viscol si zapada.  Autoritatile au reactionat cu mare, mare intarziere – a fost ca si cand procedurile pentru acest tip de actiuni ar fi fost pierdute, scrise intr-o limba straina ori intr-un limbaj profesional ermetic pe care nu au fost in stare sa-l patrunda. Prima etapa a fost lipsa de reactie, apoi negarea evidentelor si excesul de zel in luarea unor masuri care sa limiteze unele drepturi – libertatea de miscare ar fi unul dintre acestea.  Domeniul comunicarii a fost indeobste vaduvit, cu mesaje contradictorii, teme puse de-a valma in comunicatele oficiale, informatii irelevante care ingreunau receptarea mesajelor principale. Iar ca totul sa fie si mai clar, dupa „descoperirea” de catre televiziuni a subiectelor Buzau, Vrancea, Ialomita si Ilfov temele pe care au comunicat institutiile au fost in general dictate de media.

A fost foarte bine ca televiziunile au pus autoritatile in miscare si le-au pus in lumina incompetenta. Nu sunt insa la fel de convins ca procedurile de interventie puse in fata autoritatilor de catre media sunt cu totul in logica gestionarii unei crize. In orice caz, cam tot ceea ce inseamna structuri de comunicare de pe la ministere ar fi bine sa se intoarca la scoala, nu de alta dar poate ca data viitoare isi vor face treaba mai bine. Este posibil si ca sefii institutiilor respective sa fie incompetenti, iar consilierea oferita de structurile lor de comunicare sa nu fi fost luata in seama. In gestionarea oricarei situatii de criza comunicarea este cruciala – daca nu le spui oamenilor ce trebuie sa faca intr-o situatie de „urgenta civila severa” si ce sa nu faca este foarte, foarte probabil sa existe victime.  Normal ar fi ca sefii acelor institutii sa raspunda penal…

Corina Vintan este, spune presa, in echipa lui Mihai Razvan Ungureanu. Tot ea a fost, la  Links Associates, responsabila de contul Rosia Montana. Mihai Tatulici si-a inceput seria de emisiuni tip „Caritas” la Rosia Montana.  Asa cum il stim, face cam ce stie cel mai bine – sub masca abordarii unei teme „controversate” este partinitor in cel mai inalt grad. Ar fi fost mult mai in regula ca emisiunea sa fi fost prezentata ca fiind sponsozita de RMGC – asta pentru iluzia de profesionalism jurnalistic a postului de televiziune. Am scris aici cate ceva despre faptul ca agentia (THE PRACTICE ) care se ocupa de contul Rosia Montana lucreaza ca la carte, dar ca partea de moralitate/etica in acceptarea unui anume cont este discutabila. De data aceasta, atat Mihai Tatulici cat si Corina Vintan vor duce proiectul mai mult spre propaganda. Iar asta intotdeauna se vede si se plateste…

Anunțuri

Un răspuns la „Exemple de propaganda si prostie crasa

  1. Pingback:Bloggerii A listeri de genul Zoso sunt ruinati ca imagine | Iulian Andrei ::

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: